chevron_right
Monitorul oficial local

RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE CU OCAZIA ZILEI DE 1 DECEMBRIE

December1 Ro

Cu ocazia Zilei Naționale a României, vor intra în vigoare restricții de circulație marți, 29 noiembrie pentru repetiția generală, respectiv în data de 1 decembrie.

 

Institutul Prefectului Harghita și Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, organizează sărbătoarea națională a României la Miercurea-Ciuc printr-o serie de manifestări care vor dura toată ziua.

Joi, între orele 11.30-13.30, Bulevardului Timișoarei va fi închisă circulației (de la sensul giratoriu din fața Kaufland până la sensul giratoriu din Piața Cetății), iar în aceeași zi, între orele 18.00 și 18.30, străzile Kossuth Lajos și Harghita vor fi de asemenea închise pentru desfășurarea paradei cu torțe.

Cu această ocazie repetiția generală pentru parada militară nu va avea loc în dimineața zilei de 1 decembrie, ci în dimineața zilei de marți, 29 noiembrie, astfel că va fi închisă și circulația rutieră pe Bulevardul Timișoarei între orele 10 și 12.

La solicitarea oficială a reprezentantului municipal al Partidului Național-Liberal, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi iluminată în culorile tricolore în seara de 1 decembrie.

December1 Ro