chevron_right
Monitorul oficial local

PORTUL POPULAR, DANSURILE, MUZICA TRADIȚIONALĂ ȘI RUGĂCIUNILE VOR FI ÎN CENTRUL ATENȚIEI

Img 20250702 Wa0018

Prima sâmbătă din iulie, „Ziua celor o mie de fete secuience” și ziua de vineri care o precede – „Ziua portului popular secuiesc” – sunt două evenimente importante dedicate portului tradițional secuiesc. Acestea ajută comunitatea să se apropie de relația cu acest port, să conștientizeze dacă se dorește definirea drept moștenire sau simbol al apartenenței naționale. Detalii despre cele două evenimente deosebit de emoționante și de consolidare a comunității au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către organizatorul principal, Teatrul Coregrafic Secuiesc Harghita, instituțiile partenere – între care și Primăria Miercurea-Ciuc – și conducerea comunei Sâncrăieni, gazda de onoare.

Primarul Korodi Attila a subliniat inițiativa Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita și a îndemnat nu doar locuitorii din Miercurea-Ciuc, ci și secuii din întreaga lume, să poarte costumul popular sau măcar o piesă din el și să se prezinte în haine festive la locul de muncă și la activitățile zilnice.

„Sâmbătă, de la Piața Libertății până la biserica din Șumuleu Ciuc și apoi până la șaua muntelui, vocile, muzica, portul și dansurile fetelor și băieților secui vor crea atmosfera și vor înfrumuseța viața comunitară a orașului”, a declarat edilul. Acesta a subliniat că în data de 5 iulie postul de radio Kossuth din Ungaria va avea transmisiuni în direct pe parcursul întregii zile, dedicate special acestui eveniment, astfel încât mesajul „Zilei celor o mie de fete secuience” va putea ajunge în întregul Bazin Carpatic.

La rândul său, directoarea Centrului Cultural Județean Harghita, Ferencz Angela a arătat că este important să se simtă emoția cu care grupurile de păstrare a tradițiilor se pregătesc pentru eveniment și să se conștientizeze amploarea în timp și spațiu a spectacolelor de pe scenă, având în vedere faptul că acestea sunt roadele unor semințe sădite de săptămâni, luni sau chiar ani.

„Îmbrăcând portul nostru popular, facem o declarație plină de iubire, exprimăm o intenție, o decizie și transmitem mesajul: Eu aparțin acestei comunități! Respect cultura a cărei manifestare este chiar Ziua celor o mie de fete secuience!”, a subliniat viceprimarul Sógor Enikő.

Despre organizarea sărbătorii, program și alte informații importante au vorbit András Mihály, directorul Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita și Füleki Zoltán, directorul adjunct al instituției. Ei au atras atenția asupra programelor pentru copii, demonstrațiilor de meșteșuguri, expoziției și târgului de artizanat, precum și a cortului de prezentare a costumelor populare din Sâncrăieni, unde vizitatorii vor putea admira „comorile” adunate de gazdele de onoare. Primarul din Sâncrăieni, Székely Ernő, a declarat că cei din comună au acceptat cu mândrie sarcinile care le revin odată cu preluarea rolului de gazdă și se pregătesc cu entuziasm pentru eveniment.

Sâmbătă, la ora 9:00, participanții se adună în Piața Libertății, iar după deschiderea oficială de la ora 9:15, va fi prezentat un dans popular din zona Ciucului de Sus, susținut de grupul din Sâncrăieni, urmat de un moment de dans colectiv. La ora 9:45 începe procesiunea spre biserica de la Șumuleu Ciuc, unde de la ora 11:00 va fi oficiată o slujbă festivă. În șaua Șumuleului, după discursurile de la ora 12:55, va începe spectacolul grupurilor de dans tradițional. De la ora 15:35 urcă pe scenă grupurile din Sâncrăieni, dansatorii de la Teatrul Coregrafic Secuiesc și cei ai grupului de tineri ai Ansamblului Harghita. Jocul și dansul comun, precum și fotografia de grup cu participanții îmbrăcați în port popular, încep la ora 16:15. După predarea „scaunelor de ceremonie” la ora 17:00, continuă spectacolul grupurilor tradiționale.

În ceea ce privește logistica, Füleki Zoltán a subliniat că este nevoie de o atenție sporită din partea tuturor participanților, în special în ceea ce privește călăreții și căruțele.

Pentru siguranța tuturor, vor fi introduse restricții de circulație: sâmbătă, între orele 8:30 și 10:00, circulația auto va fi restricționată pe Bulevardul Timișoarei, între strada Inimii și strada Kossuth Lajos, iar între 9:00 și 10:00 pe segmentul din strada Kossuth Lajos între strada Márton Áron și strada Inimii. Se face apel către proprietarii de autoturisme să nu parcheze pe segmentul Bulevardului Timișoarei dintre strada Revoluției din Decembrie și strada Kossuth Lajos (pe partea cu Raiffeisen Bank), respectiv pe segmentul străzii Kossuth Lajos dintre Piața Libertății și Strada Márton Áron.

Pentru a facilita accesul la locul evenimentului, vor circula curse speciale de autobuz oferite de societatea Csíki Trans, la orele 10:00, 11:00 și 12:00 spre Șumuleu Ciuc și retur spre centrul orașului la orele 17:00, 18:00 și 18:30. Traseul special va include autogara – Asirom – Teatrul municipal – Cetatea Mikó – Bulevardul Frăției – Nest – Liceul Márton Áron – Șumuleu Ciuc. Participanții în port popular vor putea călători gratuit.

Img 20250702 Wa0018