chevron_right
Monitorul oficial local

A FOST APROBAT BUGETUL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC PENTRU ANUL 2025

250325 Slide Koltsegvetes Ro1

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local Miercurea-Ciuc a fost aprobat bugetul pentru anul 2025 al municipiului reședință de județ. Municipiul nostru va dispune de 438,28 milioane de lei în acest an, dintre care două treimi se vor aloca pentru dezvoltare, iar o treime pentru cheltuieli de funcționare. Din anii anteriori s-a reușit economisirea a 31,25 milioane de lei.

 

După respectarea obligațiilor legate de termenele limită și dezbaterile publice, Consiliul Local Miercurea-Ciuc a ajuns în situația de a decide în privința bugetului orașului. În cadrul ședinței ordinare de astăzi, 26 martie, consiliul local a votat în unanimitate pentru aprobarea proiectului de buget.

„Estimăm o creștere semnificativă, menținându-se în același timp raportul de două treimi pentru dezvoltare și o treime pentru funcționare. Costurile de întreținere nu acoperă doar funcționarea primăriei, ci și a rețelei de învățământ, a infrastructurii culturale și sportive, precum și menținerea sistemelor sociale și, parțial, a colaborării cu societatea civilă. Din redistribuirea impozitului pe venit ne revin 83 de milioane de lei, ceea ce, raportat la populație, înseamnă că Miercurea-Ciuc se situează peste media națională în ceea ce privește performanțele. Datorită acestui fapt, putem rămâne optimiști chiar și în contextul în care, din cauza metodologiei introduse la sfârșitul anului 2023 de guvernul de atunci, orașului nostru i-au fost retrase peste 73 de milioane de lei. În ceea ce privește dezvoltarea, urmăm o direcție clară, încercând să consolidăm portofoliul principal de investiții prin fonduri din partea Uniunii Europene. În acest context, dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă sunt aspecte deosebit de importante”, a explicat primarul Korodi Attila.

 

Indicatorii principali ai bugetului

Comparativ cu 365,19 milioane de lei anul trecut, bugetul total a crescut la 438,28 milioane de lei în acest an. Din această sumă, 407 milioane de lei reprezintă venituri din acest an, iar 31,25 milioane de lei provin din economiile din anii anteriori. Redistribuirea TVA aduce un aport de 28,10 milioane de lei, iar redistribuirea impozitului pe venit este estimată la 82,60 milioane de lei. S-a reușit menținerea tendinței din anii anteriori și astfel două treimi din buget (286,36 milioane de lei) sunt destinate dezvoltării, iar o treime (151,92 milioane de lei) funcționării.

Cea mai mare parte a capitolului de dezvoltare, în valoare de 286,36 milioane de lei, provine și anul acesta din fonduri europene: 219,11 milioane de lei se obțin prin proiecte europene. Din surse guvernamentale se estimează obținerea a 23,27 milioane de lei, iar veniturile proprii ale municipiului se ridică la 38 de milioane de lei. Contribuția locatarilor blocurilor de locuințe la lucrările de termoizolare crește bugetul cu aproape 2,5 milioane de lei.

Pentru funcționarea sistemului de învățământ se alocă 13,89 milioane de lei, iar pentru întreținerea instituțiilor culturale (teatru, teatru coregrafic, muzeu, editură) se vor acorda 11,7 milioane de lei. Evenimentele culturale și sportive organizate cu mijloace proprii sau în parteneriat vor fi finanțate cu 4,14 milioane de lei, iar 1,22 milioane de lei vor fi alocate, prin concurs de proiecte, pentru sprijinirea organizațiilor societății civile (consiliul local a luat astăzi o decizie pozitivă și în privința acestor proiecte, astfel că vor fi anunțate în curând).

Pentru întreținerea infrastructurii sportive, sprijinirea sportului de performanță și a sportului de masă se vor aloca 10,15 milioane de lei. Totodată, fondurile pentru sprijinirea bisericilor au fost majorate din nou la 1 milion de lei.

În ceea ce privește întreținerea drumurilor și anul acesta se va atinge un record: dintr-un buget de 11,83 milioane de lei se vor efectua lucrări de reabilitare, de la pietruirea străzilor mici până la repararea și asfaltarea străzii Kossuth Lajos. Dezvoltarea iluminatului public va beneficia de 8,69 milioane de lei, aproape jumătate din această sumă (4,2 milioane de lei) provenind dintr-o finanțare a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), ceea ce va permite înlocuirea întregii rețele cu corpuri de iluminat eficiente energetic.

O noutate semnificativă în bugetul de anul acesta este adăpostul pentru câini, în cazul căruia se alocă 918 mii de lei pentru punerea în funcțiune și operare.

 

Decizii privind facilități fiscale

Unul dintre cele mai importante aspecte ale ședinței consiliului local a fost menținerea unor facilități fiscale pentru investitorii și firmele care crează locuri de muncă în Miercurea-Ciuc. După modelul de anul trecut, companiile care au realizat investiții de cel puțin 200 de mii de euro în ultimii ani și au creat noi locuri de muncă au putut solicita acordarea de facilități privind  impozitul pe clădiri. În total, șase companii au fost scutite de la plata a peste 210 mii de lei.

De asemenea, facilități fiscale și scutiri de taxe au fost acordate și în acest an pentru douăzeci de asociații și fundații care desfășoară activități de interes public în domeniul social sau sportiv. Aceste facilități vizează, în totalitate sau parțial, impozite și taxe pe clădiri și terenuri.

 

Pregătiri pentru dezvoltări și relocări

S-au făcut progrese importante în ceea ce privește investițiile în infrastructură: au fost aprobate planurile detaliate de reabilitare a Parcului Fodor Sándor, precum și studiile de fezabilitate pentru renovarea Teatrului „Csíki Játékszín” și a străzii Kútpatak.

În baza hotărârilor adoptate astăzi, în contextul renovării sediului primăriei, Poliția Locală Miercurea-Ciuc se va reloca în clădirea fostului restaurant de la Băile Jigodin, care a funcționat anterior și ca centru de vaccinare, iar Direcția de Asistență Socială a municipiului se va muta în curând în imobilul situate pe strada Petőfi Sándor nr. 7.

250325 Slide Koltsegvetes Ro1