chevron_right
Monitorul oficial local

Hotărâri

Hotărârea nr. 46 (31 March, 2006)

Consiliul Local al Municipiului Miercurea - Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 31 martie 2006;

Având în vedere Raportul nr.2919/2006 al Biroului de investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice;

Avizat favorabil de comisiile:

-pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;

-de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;

-de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, investiţii şi administrarea domeniului public şi privat şi agricultură;

Luând în considerare prevederile art.40 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;

 H O T Ă R Ă Ş T E : 

Art. 1.

Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru investiţia:

 

Societatea comercială KONTUR S.R.L. a elaborat Studiul de fezabilitate, care cuprinde principalele caracteristici, precum şi indicatorii tehnico-economici a investiţiei, după cum urmează:

REABILITAREA REŢELEI DE CANALIZARE ÎN STRADA MIHAIL SADOVEANU”,

1) Valoarea investiţiei:

Total 138 935,43 RON

C+M 121 337,63 RON

2) Lungime traseu: 318 m

Canalizare menajeră, realizată din tuburi PVC de 250 mm la conducta stradală, iar branşamentele din tuburi PVC de 160, respectiv 110 mm.

3) Durata investiţiei: 2 luni.

 

Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, Biroul de investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice, Direcţia economică-Serviciul financiar contabil şi S.C. GOSCOM SA.

Art. 3.

Prezenta hotărâre se va înainta:

a)Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita.;

Se va comunica:

b)Biroului de investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice;

c) Direcţiei economice Serviciului financiar-contabil;

d) Societăţii comerciale GOSCOM S.A;

e) Serviciului de administrare a domeniului şi patrimoniului public, servicii publice;

 

Miercurea - Ciuc, 31 martie 2006.

 

      PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI Contrasemnează – secretar

                 CSUCSI RÓBERT ANDRÁS PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA

finanţată din fondul constituit din cota de dezvoltare-modernizare a activităţii de apă-canal pe anul 2006.

În temeiul art. 38, alineatul (2), literele c), f) şi m), art. 46 alineatul (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală cu modificările şi completările ulterioare;