Hotărâri
Hotărârea nr. 70 (27 May, 2005)
Consiliul Local al Municipiului Miercurea - Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 27 mai 2005;
Având în vedere Raportul nr.11446/2005 al Biroului investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc;
Având în vedere Hotărârea nr.35/2005 al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind aprobarea modificării Contractului de concesiune nr.2764/2005 încheiat cu S.C. Goscom S.A. prin completarea anexei acestuia.
Avizat favorabil de comisiile:
-pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
-de organizare şi dezvoltare urbanistică realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
-de studii şi prognoze economico-sociale, buget, finanţe, investiţii şi administrarea domeniului public şi privat;
Luând în considerare prevederile art.40 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 45/2003 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 38, alineatul (2), literele (c),(f),(m), art. 46 alineatul (1) şi alineatul (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Aprobarea Studiului de fezabilitate pentru investiţia „Reabilitarea reţelei de canalizare din strada G. Coşbuc” proiect nr.4/2005-elaborat de S.C. GOSCOM S.A, cu următoarele indicatori tehnico-economici şi caracteristici:
1) Lungime traseu:
Canalizare pluvială 870 m
Canalizare menajeră 315 m
2) Valoarea totală a investiţiei: 2 303 918 mii lei
din care:
C+M 2 235 037 mii lei
3) Durata investiţiei: 4 luni.
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, Biroul investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice, Serviciul financiar contabil şi SC GOSCOM S.A.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică :
a) Prefectului Judeţului Harghita;
b) S.C. GOSCOM S.A.;
c) Biroului investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice;
d) Serviciului financiar - contabil.
Miercurea – Ciuc, 27 mai 2005.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI
ORBÁN LÁSZLÓ
Contrasemnează - secretar,
PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA