Hotărâri
Hotărârea nr. 44 (23 March, 2005)
Consiliul Local al Municipiului Miercurea – Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 23 martie 2005,
Având în vedere Raportul primarului prin care se propune aprobarea Regulamentului privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă ;
Văzând Hotărârea Guvernului Nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice;
Văzând Hotărârea Nr. 127 / 2004 al Consiliului Local Municipal Miercurea – Ciuc privind aprobarea regulilor generale de exercitare a comerţului cu produse şi servicii de piaţă în zonele publice şi private de pe raza administrativă teritorială a Municipiului Miercurea – Ciuc ;
Avizat favorabil de comisiile:
- de servicii publice şi comerţ şi relaţii cu cetăţenii;
- pentru administraţia publicălocală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Proiectul de hotărâre a fost adusă la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primăriei timp de 30 de zile, conform art. 6 alineatele 1 şi 2 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În temeiul prevederilor art. 38, alineatul (2), litera ”e”, alineatul 3 precum şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 Se aprobă Regulamentul privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în cadrul pieţei agroalimentare ”Piaţa agroalimentară centrală – Központi Zöldségpiac” din Miercurea – Ciuc, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Se prelungeşte termenul stabilit prin art.2 şi 3 - din Hotărârea Nr. 127/2004 privind aprobarea regulilor generale de exercitare a comerţului cu produse şi servicii de piaţă în zonele publice şi private de pe raza administrativă teritorială a Municipiului Miercurea – Ciuc – până la data de 30 aprilie 2005.
Art.3 Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Szőke Domokos şi Direcţia pentru administrarea domeniului şi patrimoniului public, servicii publice din cadrul Primăriei Municipale Miercurea – Ciuc.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică :
a). Prefectului Judeţului Harghita;
b). Serviciului pentru administrarea domeniului public şi patrimoniului public,
servicii publice;
c). Compartimentului de autorizări, control comercial;
d). Administratorului pieţii.
Miercurea – Ciuc, 23 martie 2005.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
KURCSAKOVSZKI NICOLINA
Contrasemnează - Secretar
Paizs Gyöngyi Juliánna
Anexă la Hotărârea nr. 44 din 23 martie 2005.
REGULAMENT
privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în cadrul pieţei agroalimentare „Piaţa agroalimentară centrală – Központi Zöldségpiac” din Municipiul Miercurea Ciuc
CAPITOLUL I – Denumirea şi descrierea pieţii agroalimentare
Art.1 „Piaţa agroalimentară centrală – Központi Zöldségpiac”, denumită în continuare piaţa agroalimentară este situată în municipiul Miercurea Ciuc, strada Pieţii nr.2.
(2) Piaţa agroalimentară se compune din hala pieţii, din platoul pieţii şi din parcarea pieţii, aşa cum este prezentată în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezentul regulament.
Art.2 (1) Hala pieţii este o clădire acoperită, special amenajată, având o suprafaţă totală de 1.063,0 mp, din care 368,5 mp sectorizat.
(2) Platoul pieţii are o suprafaţă totală de 1650,0 mp., din care suprafaţă acoperită este de 333,0 mp. Platoul este dotat cu mese din plăci de beton fixate pe schelete postament din beton, precum şi cu mese confecţionate din material lemnos.
(3) Parcarea pieţii are o suprafaţă de 965 mp. şi este destinată folosirii exclusive de către producătorii şi comercianţii autorizaţi care îşi desfac produsele în incinta pieţii agroalimentare.
CAPITOLUL II – Activitatea de comerţ în cadrul pieţei agroalimentare
Art.3 (1) În piaţa agroalimentară se pot comercializa după cum urmează:
a) legume,
b) fructe,
c) ouă, lapte şi produse lactate,
d) carne şi produse din carne,
e) miere şi produse apicole,
f) flori naturale, seminţe şi cereale,
g) articole de uz gospodăresc realizate de mica industrie şi de micii meşteşugari.
(2) Sfera produselor ce pot fi comercializate în incinta pieţei poate fi modificată trimestrial prin dispoziţie a primarului.
(3) Comercializarea altor produse şi servicii decât cele enumerate la alineatul (1), cu modificările şi completările aduse potrivit alineatul (2) este interzisă.
Art.4 (1) În piaţa agroalimentară centrală pot fi desfăşurate acte şi fapte de comerţ doar cu respectarea prevederilor art. 6 al Regulilor generale de exercitare a comerţului cu produse şi servicii de piaţă în zonele publice şi private de pe raza municipiului Miercurea - Ciuc. Aceste persoane fizice şi juridice vor fi denumite în continuare comercianţi.
(2) Accesul în piaţă a comercianţilor ambulanţi este interzisă.
Art.5 (1) În hala pieţii, sectorizat conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezentul regulament pot fi comercializate doar următoarele: carne şi preparate din carne, alimente preambalate, ouă, produse de panificaţie, citrice, brânzeturi.
(2) Utilizarea punctelor de desfacere situate în sectoarele halei, de către persoanele fizice şi juridice se efectueazã doar în baza contractelor de închiriere încheiate, în condiþiile legii.
(3) Orarul de funcţionare a halei pieţii este urmãtorul:
a) în perioada de vară de luni până sâmbătă, zilnic între orele 06.00 şi 21.00,
b) în perioada de iarnă de luni până sâmbătă, zilnic între orele 07.00 şi 19.00.
c) duminică este închis.
(4) Salubrizarea curentă se execută permanent, iar ridicarea gunoaielor se efectuează zilnic după închiderea pieţii. Salubrizarea generală are loc la sfârşit de săptămână.
(5) Prin dispoziţia primarului pot fi stabilite şi alte reguli de desfãşurare a activităţii comerciale în hala pieţii.
Art.6 (1) Platoul pieţii este sectorizat în funcţie de specificul produselor comercializate conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezentul regulament.
(2) Orarul de funcţionare a platoului pieţii este următorul:
a) în perioada de vară de luni până sâmbătă, zilnic între orele 06.00 şi 21.00, cu excepţia zilei de joi în care este de la 13 la 21;
b) în perioada de iarnă de luni până sâmbătă, zilnic între orele 07.00 şi 19.00, cu excepţia zilei de joi în care este de la 13 la 19;
c) duminică este închis.
(3) Salubrizarea platoului pieţii se execută permanent, iar ridicarea gunoaielor se efectuează zilnic după închiderea pieţii. Salubrizarea generală are loc de două ori pe săptămână, în zilele de joi şi duminică.
(4) Prin dispoziţia primarului pot fi stabilite şi alte reguli de desfãşurare a activităţii comerciale pe platoul pieţii.
Art.7 (1) Parcarea pieţii este sectorizată conform anexei nr.4 care face parte integrantă din prezentul regulament.
(2) Taxa de utilizare a parcării de către comercianţi va fi de 200.000 lei/loc de parcare/zi.
(3) Desfacerea legumelor şi fructelor în cantităţi mai mari se poate efectua şi din mijloacele de transport aflate în parcarea pieţii, cu respectarea orarului de funcţionare.
(4) Orarul de funcţionare este identic cu orarul de funcţionare a halei pieţii.
(5) Salubrizarea parcării se executã permanent, iar ridicarea gunoaielor se efectuează zilnic după închiderea pieţii. Salubrizarea generală are loc la sfârşit de săptămână.
(6) Prin dispoziţia primarului pot fi stabilite şi alte reguli de desfăşurare a activităţii în parcarea pieţii.
CAPITOLUL III Drepturile şi obligaţiile comercianţilor, serviciile prestate acestora
Art.8 Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în incinta pieţii agroalimentare au în principal următoarele drepturi:
a să se poată informa facil asupra tarifelor practicate în piaţă;
b să închirieze de la administrator cântare verificate metrologic;
c să aibă acces gratuit la cântarul de 30 kg la o singură cântărire;
d să poată practica preţurile pe care le consideră optime pentru mărfurile pe care le comercializează;
e să aibă acces la toate serviciile oferite de administraţia pieţei;
f să fie informat asupra regulamentului pieţii;
Art.9 Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în incinta pieţii agroalimentare au în principal următoarele obligaţii:
a să se prezinte la administratorul pieţii în scopul înregistrării în registrul special;
b să obţină autorizaţia de acces în piaţă, în cazul în care aprovizionarea se face cu autovehiculul;
c să ocupe locul repartizat de administratorul pieţii;
d să plătească după repartizarea locului şi înaintea expunerii a mărfurilor spre vânzare taxa de utilizare stabilită în regulamentul de funcţionare, precum şi taxa de depozitare pentru suprafaţa ocupată cu expunerea mărfurilor şi depozitarea ambalajelor dacă este cazul;
e să nu execute construcţii improvizate pentru acoperirea, lărgirea, montarea meselor, sau de alta natura fără aprobarea administratorului pieţii;
f să participe la licitaţia locului şi să achite preţul licitat în cazul rezervărilor de mese, dacă sunt mai mulţi solicitanţi pe acelaşi loc;
g să asigure informarea consumatorilor potrivit obligaţiilor ce decurg din prevederile art.9 literele b), c), d) şi e);
h să afişeze preţurile pentru produsele oferite la vânzare conform prevederilor legale şi a prezentului regulament;
i să menţină permanent curăţenia, şi ordinea la locul de vânzare şi în jurul acestuia şi să transporte gunoiului la locurile special amenajate în cadrul pieţei, ori de câte ori este cazul, evitând împrăştierea deşeurilor, păstrarea necorespunzătoare a ambalajelor;
j să cureţe locului atribuit şi jurul acestuia în momentul eliberării la închiderea pieţei;
k să folosească instrumente de măsură etalonate;
l să folosească numai cântare verificate din punct de vedere metrologic;
m să nu expună mărfurile în afara locului de vânzare alocat;
n să nu ofere spre vânzare mărfurile din mers;
o să respecte legislaţia privitoare la desfacerea produselor;
p să aibă în posesie actele doveditoare cu privire la calitatea de producător respectiv comerciant cât şi dovada plăţii tuturor taxelor legate de activitatea din incinta pieţii;
q să păstreze produsele pe grătare din lemn asigurate de către administraţia pieţei, fiind interzis aşezarea acestora direct pe sol sau pe platou, chiar dacă sunt ambalate;
r să respecte orarul pieţii;
s să părăsească locul închiriat după ora închiderii pieţii, fiind interzisă rămânerea cu scopul de cazare peste noapte;
t să elibereze incinta pieţii, în zilele de miercuri şi sâmbătă după închiderea pieţii de toate produsele sale expuse şi depozitate în piaţă.
Art. 10 Pentru desfăşurarea activităţii în condiţii optime, în incinta pieţii comercianţii au acces în principal la următoarele servicii oferite de administratorul pieţii:
a păstrarea şi închirierea cântarelor şi a echipamentelor de protecţie - în biroul administrativ;
b amplasarea cântarului de control - în biroul administrativ;
c apă potabilă din conductã în interiorul halei;
d bazine compartimentate pentru spălarea legumelor şi fructelor;
d spaţii pentru păstrarea materialelor de întreþinere şi de curăţenie;
e locuri de parcare cu plată - doar pentru producători,comercianţi în parcarea pieţii;
f punct de colectare a deşeurilor rezultate din activitatea comercială;
g punct cu mijloace iniţiale de intervenţie pentru P.S.I.;
h WC - uri publice;
i vestiare cu spaţii amenajate pentru îmbrăcăminte;
j spaţii pentru depozitarea produselor;
k) spaţii de cazare.
CAPITOLUL IV Administratorul pieţii, drepturile şi obligaţiile acestuia
Art. 11 Activitatea pieţii agroalimentare este condusă de un administrator, numit pe bază de concurs prin dispoziţia primarului.
Art. 12 Administratorul are următoarele drepturi şi obligaţii:
a) Răspunde de buna funcţionare a pieţei, coordonează activităţile din cadrul pieţii pentru buna funcţionare a acesteia şi verifică periodic îndeplinirea obligaţiilor utilizatorilor pieţii;
b) Asigură evidenţa solicitărilor locurilor de vânzare şi atribuirea acestora producătorilor agricoli şi comercianţilor, meşteşugarilor cu produse de uz gospodăresc, în urma actului doveditor ce îi conferă calitatea de vânzător în piaţa agroalimentară şi în ordinea solicitărilor dar nu mai mult de trei mese şi în limita locurilor existente;
c) Emite autorizaţia de acces pentru autovehiculele utilizatorilor pieţii;
d) Verifică dacă utilizatorii pieţei au achitat taxele aferente pentru exercitarea comerţului în
piaţă;
e) Verifică dacă utilizatorii pieţei au afişat numele cu numărul certificatului de producător şi
provenienţa iar pentru societãţile comerciale a denumirii, numărului autorizaţiei şi sediul social;
f) Afişeazã la loc vizibil şi în mod lizibil regulamentul - cadru, orarul de funcþionare, precum şi
tarifele practicate în piaţã;
g) Nu admite în piaţă un număr de utilizatori mai mare decât limita locurilor de vânzare
existente în sectorul de piaţă, a celor care nu fac dovada de producător respectiv comerciant autorizat cu autorizaţie emisă de primarul municipiului M.-Ciuc, luând măsuri pentru îndepărtarea din piaţã a celor ilegali;
h) Controlează dacă mijloacele de măsurare proprietatea utilizatorilor pieţei sunt verificate din
punct de vedere metrologic şi interzice folosirea celor care nu corespund prevederilor legale din domeniu;
i) Asigură verificarea periodică, din punct de vedere metrologic, a cântarelor pe care le oferã
spre închiriat utilizatorilor pieţei;
j) Asigură cântare în stare de funcţionare verificat metrologic ;
k) Asigură gratuit cântare de control pentru verificarea de către cumpărători a corectitudini
cântăririlor;
l) Asigură, în mod gratuit, funcţionarea cântarului de tip balanţă sau basculă cu capacitate de
peste 30 kg la o singură cântărire, necesar pentru cântărirea mărfurilor vândute în cantităţi mai mari de către utilizatorii pieţei;
m) Asigură salubrizarea pieţei zilnic şi ori de câte ori este necesar;
n) Asigură grătare din lemn cu o înălţime de 10-15 cm de la sol pentru depozitarea alimentelor;
o) Asigură pentru producătorii cu produse lactate (caş, brânză) şi carne, halate şi ecuson cu
numele, locul de origine a producătorului;
p) Răspunde de buna functionare a pieţii şi a respectării regulamentului de către utilizatorii
pieţelor;
q) Aplică sancţiunile în cazul nerespectarea regulamentului.
r) Sprijină organele de control autorizate;
CAPITOLUL V Informarea şi protecţia consumatorului
Art. 13 În scopul informării cât mai lesnicioase a consumatorilor, cu precădere prin compararea rapidă a diferitelor oferte, în incinta pieţei se vor lua următoarele măsuri:
a) gruparea persoanelor care comercializează aceleaşi produse, pe cât posibil, în aceaşi zonă a pieţii;
b) afişarea la loc vizibil şi cu caractere lizibile, atât în limba română cât şi în limba maghiară a numelui sau denumirii comerciantului;
c) afişarea la loc vizibil şi cu caractere lizibile, atât în limba română, cât şi în limba maghiară a denumirii produsului care se comercializează, şi dacă este cazul, a soiului din care face parte produsul respectiv, a regiunii de origine, respectiv al arealului de producţie;
d) afişarea clară a preţului exprimat în moneda naţională şi în unităţile fizice în care este exprimat preţul;
e) în cazul produselor vândute la bucată sau pe legătură, se va afişa clar şi preţul pe kilogram sau altă unitate de măsură echivalentă stabilită de administrator.
Art. 14 (1) În scopul protecţiei consumatorului în biroul administratorului se va instala cântarul de control.
(2) Cântarul de control poate fi utilizat din oficiu de administratorul pieţii sau persoanele împuternicite de acesta în acest scop sau de consumatori exclusiv pentru verificarea cantitativă a produselor vândute de comercianţi în incinta pieţii.
CAPITOLUL VI Sancţiuni
Art. 15 Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte:
a Neprezentarea la administraţia pieţii cu privire la înregistrarea în registrul special, neocuparea
locului stabilit de responsabilul pieţii - faptă ce se sancţionează cu amendă de 1.000.000 lei.
b Neachitarea taxelor, tarifelor pentru locurile şi mesele ocupate, lipsa dovada plăţii – faptă ce se
sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
c Neafişarea la locul de desfăşurare a activităţii din zona publică, de către persoane fizice, asociaţii familiale sau persoane juridice a numelui/denumirii, iar pentru societăţile comerciale şi a sediului social, aşa cum au fost înregistrate în registrul comerţului – faptă ce se sancţionează cu amendă de 2.000.000 lei.
d Executarea de lucrări improvizate pentru acoperirea, lărgirea, montarea de mese fără aprobarea
responsabilului pieţii - faptă ce se sancţionează cu avertisment şi în cazul neremedierii cauzei amenda este de 500.000 lei.