Hotărâri
Hotărârea nr. 185 (22 December, 2005)
Consiliul Local al Municipiului Miercurea- Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 22 decembrie 2005;
Având în vedere Referatul Serviciului control urban prin care propune adoptarea unor măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, precum şi Expunerea de motive a primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
Avizat favorabil de comisiile :
-de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului;
-de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat;
-pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
Văzând Legea nr. 50 /1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, reactualizată, republicată, respectiv Ordinul al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare;
Proiectul de hotărâre a fost adus la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc, timp de 30 de zile , în conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, art.6, alineatele (1) şi (2);
În temeiul prevederilor art.38, alineatul (2), litera “k” precum şi art. 46 din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Capitolul I - Inspectarea razei administrativ-teritoriale a municipiului
Art. 1 (1) Persoanele angajate în cadrul Serviciului de urbanism şi amenajarea teritoriului din aparatul propriu al primăriei municipiului Miercurea Ciuc, denumiţi în continuare responsabilii de zonă, au obligaţia de a inspecta săptămânal zona repartizată fiecăruia, şi de a verifica pe teren modul în care este respectată disciplina în construcţii, de regulă în ziua de joi. Cu această ocazie se execută fotografii digitale datate.
(2) În termen de 7 zile calendaristice de la înregistrarea cererii privind certificatul de urbanism responsabilii de zonă va efectua din oficiu verificarea la faţa locului în ceea ce priveşte amplasamentul pentru care se solicită certificatul în cauză. Cu această ocazie se execută fotografii digitale datate, acestea ataşându-se cererii de emitere. Aceste fotografii dovedesc începerea sau neînceperea lucrării la data solicitării certificatului.
(3) În cazul în care responsabilii de zonă constată că sunt în derulare ori s-au efectuat lucrări de construcţii de orice natură, inclusiv de desfinţare a acestora, care potrivit legii sunt supuse autorizării întocmesc, în termen de 24 de ore de la constatare, o notă informativă pe care o înaintează Serviciului de control urban.
(4) Nota informativă va conţine în mod obligatoriu elementele de identificare clare ale amplasamentului unde s-a constatat efectuarea lucrărilor care potrivit legii sunt supuse autorizării. La nota informativă se vor anexa fotografiile realizate cu ocazia constatării.
(5) Neefectuarea inspecţiei săptămânale, neverificarea întregii zone repatizate, respectiv omiterea constatării contravenţiilor şi abaterilor de la respectarea prevederilor Legii 50/1991, modificată şi completată, datorită nerespectării sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu atrage răspunderea disciplinară şi/sau penală a persoanei în cauză.
Art. 2 În termen de 24 de ore de la primirea notei informative potrivit art.1 Serviciul de control urban, în calitate de organ de control potrivit legii, va efectua verificări la faţa locului cu privire la cele semnalate.
Capitolul II - Constatarea situaţiei şi oprirea imediată a construcţiei
Art. 3 (1) În cazul în care la sesizarea potrivit notei informative întocmite conform art.1 organul de control constată că sunt în derulare ori s-au efectuat lucrări de construcţii de orice natură, inclusiv desfiinţarea acestora care potrivit legii sunt supuse autorizării, întocmeşte de îndată proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prin care o dată cu aplicarea amenzii se dispune conform art.26 alin(1) lit a) şi b), art.28 Legea 50/1991, modificată şi completată: oprirea executării lucrărilor, precum şi după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare şi sanţionare a contravenţiei.
(2) Cu această ocazie organul de control aduce la cunoştinţa contravenientului modalitatea procedurii de intrare în legalitate pentru construcţia începută prin depunerea unei cereri tip în acest sens la sediul Primăriei în termen de 10 zile calendaristice de la data rămânerii definitive a procesului-verbal.
Art. 4 (1) Cu ocazia constatării situaţiei de la art. 3 organul de control va realiza noi fotografii digitale datate, pe care le va anexa la procesul-verbal.
(2) Sancţiunea contravenţională prevăzută în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se aplică atât investitorului cât şi executantului conform art.26 din Legea nr.50/1991, modificată şi completată.
(3) Procesul verbal va fi întocmit de îndată şi în cazul în care se refuză semnarea acestuia, în acest caz procesul verbal va fi afişat la sediul sau domiciliul contravenientului cu doi martori.
Art. 5 (1) Cuantumul amenzii contravenţionale ce se aplică investitorului, respectiv executantului va fi proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite conform art.5 alin (5) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, modificată şi completată.
(2) În funcţie de natura şi gravitatea faptei se aplică prevederile art.5 alin (3)-(5) al Ordonanţei Guvernului nr.2/2001, modificată şi completată. privind sancţiunile complementare.
Art. 6 (1) În vederea verificării dispoziţiei de oprire imediată a lucrării, organul de control va efectua vericări zilnice la faţa locului, inclusiv în zilele de sâmbătă, duminică şi alte sărbători legale.
(2) Dacă ulterior aplicării sancţiunii contravenţionale organul de control observă continuarea lucrărilor a căror oprire a fost dispusă prin procesul-verbal, acesta va sesiza de îndată conform art.25 din Legea 50/1991, modificată şi completată organele de urmărire penală de săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.24 din Legea nr.50/1991, modificată şi completată . La sesizare va anexa fotografiile digitale executate cu ocazia dispunerii opririi lucrărilor şi cele care probează continuarea acestora.
Art. 7 Neîntocmirea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare de către organul de control atrage răspunderea disciplinară şi/sau penală a persoanei în cauză.
Capitolul III - Evaluarea situaţiei din punct de vedere urbanistic
Art. 8 (1) În scopul evaluării situaţiei create din punct de vedere urbanistic datorită efectuării lucrărilor de construcţii de orice natură, inclusiv de desfinţare a acestora, care potrivit legii sunt supuse autorizării persoanele fizice şi juridice în cauză vor completa o cerere tip, denumită Cerere de intrare în legalitate, pe care o vor depune la Serviciul de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei, unde aceasta se va înscrie într-un registru special.
(2) Cererea va fi aprobată numai în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
a) solicitantul a achitat integral contravaloarea amenzilor contravenţionale care i s-au aplicat prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmite de organele de control competente,
b) solicitantul are toate datoriile, debitele, impozitele şi taxele achitate la zi, indiferent de natura lor, faţă de bugetul local,
c) a oprit imediat executarea lucrărilor de construcţie pentru care a primit amenda contravenţională,
d) a achitat la caseria primăriei taxa de intrare în legalitate 500 RON în cazul persoanelor fizice, şi 1000 în cazul persoanelor juridice,
e) intervalul dintre data rămânerii definitive a procesului verbal de contravenţie şi data solicitarea intrării în legalitate nu depăşeşte 10 zile lucrătoare.
(3) La cererea tip de intrare în legalitate se vor anexa toate actele şi documentele solicitate de Serviciul de urbanism şi amenajarea teritoriului necesare.
(4) La cerere se va anexa în mod obligatoriu următoarele:
a) referatul de expertiză tehnică efectuată de specialişti atestaţi pentru cerinţa esenţială de calitate "rezistentă mecanică şi stabilitate" privind starea structurii de rezistenţă în stadiul fizic în care se află construcţia, precum şi dacă este cazul pentru cerinţa esenţială de calitate "securitatea la incendiu”,
b) contractele încheiate cu executantul sau executanţii lucrării, după caz.
Art. 9 (1) Pe baza cererii tip de intrare în legalitate, respectiv a actelor şi documentelor anexate Serviciul de urbanism şi amenajarea teritoriului întocmeşte un raport de specialitate care înaintează în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii tip spre dezbatere Comisiei de urbanism şi de amenajarea teritoriului din cadrul consiliului local municipal.
(2) Referatul de specialitate va fi vizat de compartimentul juridic.
(3) În raportul de specialitate Serviciul de urbanism şi amenajarea teritoriului va propune menţinerea sau desfiinţarea construcţiilor realizate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii.
Art. 10 (1) Primarul va adopta una dintre soluţiile prevăzute de art.28 din Legea nr.50/1991, modificată şi completată, pe baza propunerii formulate de către Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului după analizarea raportului de specialitate.
(2) În cazul în care pentru fundamentarea punctului de vedere consideră necesară, Comisia de urbanism şi amenajare a teritoriului poate solicita informaţii suplimentare, inclusiv elaborarea unui PUZ pe cheltuiala solicitantului.
Capitolul IV – Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 11 Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2006.
Art.12 Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, Serviciul de urbanism şi amenajarea teritoriului, Serviciul de control urban din cadrul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc.
Art.13 Prezenta hotărâre se înaintează:
Instituţiei Prefectului judeţului Harghita:
Se comunică:
Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán;
Viceprimarului Szőke Domokos;
Secretarului municipiului, Paizs Gyöngyi Juliánna;
Serviciului de urbanism şi amenajarea teritoriului; din cadrul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc;
Serviciului de control urban din cadrul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc;
Compartimentului juridic din cadrul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc;
Va fi adusă la cunoştinţă publică prin grija Serviciului de urbanism şi amenajarea teritoriului.
Miercurea-Ciuc, 22 decembrie 2005.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI Contrasemnează – secretar
BENKŐ ALEXANDRU PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA