chevron_right
Monitorul oficial local

SÜLEYMANPAȘA A DEVENIT ORAȘ ÎNFRĂȚIT CU MIERCUREA-CIUC

Mlr69650 3000px

Municipiul Miercurea-Ciuc și orașul Süleymanpașa din Turcia și-au consolidat relația prin semnarea unui acord de colaborare între orașele înfrățite. Acordul, care oferă numeroase oportunități de cooperare în domeniile culturii, turismului, economiei, educației și sportului, a fost semnat astăzi de primarii celor două orașe, Volkan Nallar și Korodi Attila.

În sala de festivități a Primăriei Miercurea-Ciuc, astăzi, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local care a început la ora 12:00, autoritățile locale din Miercurea-Ciuc au aprobat acordul de colaborare dintre cele două orașe. Ulterior, părțile au oficializat prin semnături relația cu o istorie de câteva sute de ani, aprofundată timp de aproape 30 de ani prin activitatea lui Beder Tibor, fost inspector școlar general al județului Harghita.

Așa cum a subliniat Korodi Attila înainte de semnare, oficializarea acestei relații vechi are o mare valoare emoțională și identitară pentru comunitate, având totodată o importanță semnificativă din punct de vedere cultural, turistic și economic. „Rodosto, adică Süleymanpașa, a evoluat din locul exilului lui Mikes Kelemen până a devenit centrul provinciei Tekirdağ din Turcia. Este unul dintre cele mai importante centre comerciale și universitare din vestul Turciei, deschizând astfel multe oportunități pentru Miercurea-Ciuc și întregul Ținut Secuiesc. Prin acest acord de înfrățire, ne înclinăm în fața rădăcinilor și trecutului nostru, dar ne deschidem și spre nou, progres și dezvoltare” – a declarat primarul din Miercurea-Ciuc.

Primarul din Süleymanpașa, Volkan Nallar, a subliniat că „suntem copiii aceluiași sânge, având tradiții și o cultură comună de mii de ani. Acordul de înfrățire semnat astăzi ne permite să implementăm proiecte bazate pe abordarea de tip win-win la nivel local, proiecte care vor crea valoare pentru regiunile noastre în diverse domenii, de la cultură la economie, de la turism la educație, de la sănătate la administrație publică.”

Este cunoscut faptul că, în toamna anului 2023, o delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Miercurea-Ciuc, deputatul Hajdu Gábor și mai mulți primari din Ciuc s-au deplasat în Süleymanpașa, centrul provinciei Tekirdağ din Turcia, un oraș care a evoluat din Rodosto, menționat de Mikes Kelemen, până la ceea ce cunoaștem astăzi. Delegația turcă a efectuat o vizită de reciprocitate în februarie anul trecut, când conducerea celor două orașe a anunțat pregătirea relației de înfrățire între Miercurea-Ciuc și Süleymanpașa.

Din delegația orașului Süleymanpașa au făcut parte, alături de primarul Volkan Nallar, viceprimarul Burak Boğaç Baykal, consilierul municipal Ünal Durgut, reprezentantul Consiliului Național Secuiesc din Turcia, Fatih Erge, și interpretul Zeynel Cömert. La festivitate au participat și membrii Orchestrei de Cameră Ciuc și ai Ansamblului de Muzică Veche Codex.

 

Mlr69650 3000px