chevron_right
Monitorul oficial local

Se închide circulației porțiunea de drum de sub pasajul feroviar

Utlezaras Feluljaro Inchideredrum Pasaj

Reconstrucția pasajului peste calea ferată a intrat într-o nouă fază, iar pentru desfășurarea în condiții optime a lucrărilor porțiunea de drum de sub pod va fi închis traficului auto pentru câteva zile.

Începând de vineri, 17 iunie, ora 20.00 până luni, 20 iunie, ora 8 dimineața secțiunea de drum situată între sensul giratoriu de la intersecția strada Brașovului-strada Lunca Mare, respectiv varianta de ocolire nord-sud și intrarea din spate al centrului comercial Penny de pe strada Brașovului va fi închis circulației vehiculelor. În această perioadă lucrările la pasaj vor fi efectuate atât ziua, cât și pe timp de noapte.

Șoferii sunt rugați să evite porțiunea de drum închisă, folosind strada Uzina Electrică.

Utlezaras Feluljaro Inchideredrum Pasaj