chevron_right
Monitorul oficial local

CONFERINȚĂ PE TEMA PLANIFICĂRII URBANE SUSTENABILE LA MIERCUREA-CIUC

Suscomnet1

Programul de cooperare europeană coordonat de orașul înfrățit Gyula din Ungaria, a ajuns la o nouă etapă, iar de această dată Miercurea-Ciuc este gazda evenimentului. Proiectul de doi ani, care explorează tema comunităților durabile, reprezintă de fapt o rețea de orașe înfrățite prin care factorii de decizie au ocazia să cunoască și să împărtășească bune practici. Tema centrală a conferinței de astăzi este planificarea urbană sustenabilă.

 

Orașul din Ungaria, Gyula, înfrățit cu Miercurea-Ciuc, a inițiat deja de mai multe ori proiecte finanțate prin fonduri europene, la care participă orașe partenere înfrățite. În cadrul proiectului început anul trecut și care se va încheia anul viitor, suntem parteneri alături de Covasna, Zrenjanin din Serbia, Komárno din Slovacia și Wągrowiec din Polonia. Participanții au abordat tema sustenabilității în cadrul a nouă conferințe anterioare, desfășurate atât online, cât și cu prezență fizică, fiecare concentrându-se pe un aspect diferit al subiectului central.

Cea de-a zecea conferință din serie are loc la Miercurea-Ciuc, la Hotelul Fenyő, unde astăzi se succed prezentări și ateliere dedicate planificării urbane.

În cadrul deschiderii oficiale, primarul Korodi Attila a fost primul care i-a salutat pe participanți.

„Ceea ce facem la Miercurea-Ciuc, facem în spiritul politicilor de dezvoltare sustenabilă. În ultimii ani, orașul nostru a redefinit și formulat documentele strategice fundamentale care ghidează dezvoltarea într-o concepție unitară. Dacă nu am lucra după o strategie coerentă, ne-am rătăci, ne-am dezvolta haotic, deși scopul nostru este ca fiecare acțiune să aibă un efect pozitiv care să contribuie la menținerea unor spații de viață adaptate dimensiunii umane”, a subliniat primarul.

Borboly Csaba, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, a atras atenția asupra importanței unei schimbări de perspectivă în ceea ce privește nevoia de sustenabilitate. El a remarcat că și la nivelul Uniunii Europene ne putem aștepta la o schimbare de paradigmă în următoarea perioadă de finanțare, în care sustenabilitatea va avea un rol mai important ca niciodată.

Dr. Görgényi Ernő, primarul orașului Gyula, a numit evenimentul drept „conferința optimiștilor”: pe de o parte, deoarece participanții cred în viitor, iar pe de altă parte, pentru că, deși perspectivele din estul Uniunii Europene devin tot mai puțin încurajatoare, nu trebuie să renunțăm la dezvoltare.

Sztojkó József, consilier local din Zrenjanin, a subliniat importanța conferinței în procesul de dezvoltare al orașului său natal din Serbia, în timp ce Szungert Balázs, consul în cadrul  Consulatului Ungariei la Miercurea-Ciuc, a considerat evenimentul ca fiind o „platformă de schimb de cunoștințe” și o oportunitate de consolidare a cooperării transfrontaliere.

Seria discursurilor de deschidere a fost încheiată de Hajdu Gábor, deputat în Parlamentul României, care a subliniat că Transilvania – unde „aleșii UDMR administrează un teritoriu echivalent cu un sfert din Ungaria” – a cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimii 35 de ani, iar rolul și responsabilitatea comunității maghiare în acest proces sunt uriașe.

Programul conferinței de astăzi include cincisprezece prezentări și ateliere, organizate în trei secțiuni.

 ---

Proiectul SUSCOMNET – Orașe sustenabile, comunități sustenabile este un program de construire a unei rețele între orașe înfrățite, în care Gyula este lider de proiect, iar celelalte localitățile implicate participă în calitate de partenere.

Scopul principal este organizarea de evenimente în rețea, care să permită implicarea pe scară largă a cetățenilor în dialogul despre Pactul Verde European și viitorul Europei. Obiectivul central este stimularea schimbului de idei în rândul cetățenilor privind provocările sustenabilității, neutralității climatice și tranziției verzi, despre noua strategie de creștere a Uniunii Europene și modul în care aceasta influențează viața de zi cu zi și procesele sociale la nivel local.

Activitatea în rețea se concentrează în principal pe analiza comparativă a manifestării locale a sustenabilității: care sunt asemănările și diferențele între diverse țări, în ce măsură preocupările privind viitorul Europei sunt prezente la nivel local, precum și care sunt posibilitățile de colaborare transfrontalieră între cetățeni pentru consolidarea comunităților și a localităților sustenabile.

Suscomnet1