chevron_right
Monitorul oficial local

DIN CE ÎN CE MAI MULȚI ALERGĂTORI SE ÎNSCRIU LA CEL MAI MARE FESTIVAL DIN MIERCUREA-CIUC

539356221 1389873593141416 3421010448287480021 N

Municipiul Miercurea-Ciuc prinde viață, pentru a cincea oară, pe 12 și 13 septembrie, datorită evenimentului Running Festival. La manifestarea sportivă de două zile sunt așteptați aproximativ 1350 de participanți – atât alergători profesioniști, cât și amatori, iubitori de trail și de asfalt, precum și familii –, care vor putea alege dintre mai multe probe și distanțe.

Programul este și anul acesta divers: pe lângă cursa scurtă de 3 kilometri pentru încălzire, oferta include și maratonul de 42 kilometri. De la an la an, tot mai multe generații sunt reprezentate, mulți considerând important să participe la unul dintre cele mai animate evenimente de toamnă din Miercurea-Ciuc. Pe lângă atmosfera obișnuită cu bună dispoziție, organizatorii pregătesc surprize și chiar proiecții de film.

Numărul înscrierilor se prezintă astfel:

• Night Trail Run – 93 participanți

• Maraton (42 km) – 58 participanți

• Ștafetă maraton – 169 participanți – 42 echipe

• Semimaraton (21 km) – 211 participanți

• Next level 10 km – 264 participanți

• YOUcanDOIT 5 km – 187 participanți

•  KiddoRun 3 km – 94 participanți

•  Family Run – 264 participanți – 68 familii

Running Festival Miercurea-Ciuc a devenit între timp nu doar un eveniment local, ci și unul cu atractivitate națională și internațională. Participanții vin din numeroase localități din țară, dar și din străinătate, ceea ce demonstrează creșterea vizibilității și a prestigiului festivalului.

„Este o mare bucurie pentru mine că la Running Festival Miercurea-Ciuc s-au înscris anul acesta mai mulți ca niciodată, aproape 1350 de persoane. Nu este doar o sărbătoare a alergării și a sportului, ci și o oportunitate pentru orașul nostru: alergătorii și însoțitorii lor ocupă unitățile de cazare, restaurantele, animă străzile și întăresc viața comunității noastre. Miercurea-Ciuc demonstrează din nou că este un oraș atractiv, vibrant și deschis”, a declarat primarul Korodi Attila.

Un aspect deosebit al Running Festival este că cel mai vârstnic participant la categoria bărbați are 86 de ani, iar la femei o participantă de 75 de ani dovedește că alergarea este cu adevărat fără vârstă.

„Pentru mine este deosebit de emoționant să văd că, de la an la an, tot mai mulți se alătură evenimentului Running Festival. Nu se înscriu doar alergători profesioniști și amatori, ci și tot mai multe familii, tineri și persoane mai în vârstă. Ca fostă sportivă, cred că mișcarea și experiența comunitară sunt valori pentru toate generațiile. Cred că acest festival nu este doar o competiție, ci dovada că sportul poate cu adevărat să unească oamenii”, a afirmat organizatoarea principală Miklós Edit.

Fiecare participant primește un pachet de start, iar cei mai buni la maraton, semimaraton și ștafeta de maraton vor fi recompensați cu premii în bani. Câștigătorul maratonului primește 2000 lei la categoria sportivi legitimați și 1500 lei la categoria amatori. Primii clasați la semimaraton și ștafetă primesc 1000 lei. De asemenea, primii trei din fiecare cursă vor fi recompensați.

Programul competiției începe vineri, 12 septembrie, seara, cu cursa de trail nocturnă. Distanța rămâne de 7 km, însă traseul se schimbă în fiecare an. Festivitatea de premiere are loc în aceeași seară, la locul de desfășurare al cursei.

La finalul zilelor de competiții, vineri și sâmbătă, pasta party-ul va fi asigurat de „Gyermely”, respectiv de „Vágó – Hentes Manufaktúra és Konyha” din Șoimeni.

Dintre evenimentele conexe festivalului se remarcă proiecția de film de joi seara.

În fiecare an, elita mondială a alergării se întâlnește în Franța, la Chamonix, unde peste 10 000 de alergători iau startul în una dintre cele opt curse celebre ale Ultra-Trail du Mont-Blanc. Anul 2024 i-a oferit lui Radu Restivan posibilitatea de a participa la „cursa regină”: UTMB – 180 kilometri și 10 042 metri diferență de nivel. Documentarul „Radu, ești ok?!”, realizat în cadrul UTMB 2024, nu prezintă doar o competiție de ultramaraton montan cu diferență de nivel de 10 000 metri pe un traseu de circa 180 kilometri, ci și o călătorie interioară. „Această experiență s-a transformat într-un documentar, care își propune să inspire și să ajute oamenii să descopere resursele din interiorul lor prin sport”, a declarat Radu Restivan. Iubitorii alergării și nu numai sunt așteptați de Radu Restivan joi seara, 11 septembrie, la Cinematograful Csíki Mozi din Miercurea-Ciuc.

Programul Running Festival Miercurea-Ciuc powered by Eco Tiny House:

11 septembrie, joi

19.00 – Radu, ești ok?! – proiecție documentar la Cinematograful Csíki Mozi din Miercurea-Ciuc

12 septembrie, vineri

19.30 – Start – Night Trail Run (Biserica Franciscană din Șumuleu-Ciuc)

Imediat după cursă: Premiere și Pasta party

13 septembrie, sâmbătă

10.00 – Start – Maraton (42 km) – Piața Libertății

10.00 – Start – Ștafetă maraton – Piața Libertății

10.00 – Start – Semimaraton (21 km) – Piața Libertății

10.10 – Start – Next Level 10 km – Piața Libertății

10.15 – Start – YOUcanDOIT 5 km – Piața Libertății

10.20 – Start – KiddoRun 3 km – Piața Libertății

16.00 – Start – Family Run – 2,5 km – Piața Libertății

14.00–17.00 – Pasta Party – Piața Libertății

17.00 – Premiere

Evenimentul este organizat de CSM Miercurea-Ciuc, în colaborare cu Primăria Miercurea-Ciuc și Clubul Sportiv Siculus Cycling. Mai multe detalii pe site-ul oficial al evenimentului: www.runningfestival.ro


539356221 1389873593141416 3421010448287480021 N