Modificare autorizație de construire respectiv desființare
Modificarea autorizație de construire respectiv desființare
Se deosebesc următoarele cazuri:
- cazurile în care în timpul execuției lucrărilor de construcții expiră valabilitatea AC/D;
- se aduc modificări de temă autorizației inițiale, cazul în care autorizația inițială își pierde valabilitatea;
- se schimbă soluțiile tehnice astfel încât se necesită o nouă autorizație;
- se întrerupe execuția lucrărilor pentru o perioadă îndelungată de timp;
- diferite cazuri, în care nu începe execuția lucrărilor și expiră AC/D emisă.
Emiterea unei noi autorizații de construire respectiv desființare este accesibil aici.
Procedura în situația de Schimbare a soluțiilor tehnice
Potrivit prevederilor Legii 50/1991, art. 7 alin. (15), (15¹) și (15³), orice modificare adusă documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții înainte de începerea sau pe parcursul executării lucrărilor este supusă reluării procedurii de autorizare dacă modificările nu se încadrează în limitele avizelor, acordurilor și actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente. (Ord. 839/2009, art. 54, alin. 6).
Verificarea încadrării modificărilor în limitele avizelor și acordurilor se face de către structurile de specialitate ale autorităților administrației publice competente, precum și de verificatorii de proiecte atestați în condițiile legii, cu participarea reprezentanților instituțiilor avizatoare, iar verificarea încadrării modificărilor în limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului se realizează de către aceasta potrivit prevederilor legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.
Conform Ord. 839/2009-Norme metodologice privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 67:
(1) În situația în care, înainte de începerea executării lucrărilor de construcții sau pe parcursul derulării acestora, devine necesară modificarea soluțiilor tehnice din doc. tehnică - D.T. autorizată, beneficiarul/investitorul/administratorul/managerul de proiect are obligația de a nu începe sau, de a opri lucrările, după caz, și de a solicita emiterea unei noi autorizații de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentații - piese scrise și desenate -, cu condiția ca documentația tehnică - D.T. astfel modificată să se încadreze în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate, urmând să se aplice în mod corespunzător prevederile art. 54 alin. (6). În aceste condiții, taxa de autorizare se va regulariza după recepția la terminarea lucrărilor de construcții, potrivit legii.
(2) Prin excepție, pe bază de dispoziție de șantier dată de proiectantul lucrărilor și verificată de către un verificator de proiecte atestat în condițiile legii, precum și cu acordul scris al beneficiarului/investitorului/ administratorului/managerului de proiect, după caz, se pot admite modificări locale ale soluțiilor tehnice din documentația tehnică - D.T. autorizată fără emiterea unei noi AC, dacă:
a) nu se modifică funcțiunea consemnată în autorizația inițială;
b)se asigură respectarea prevederilor avizelor/acordurilor/punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale actului administrativ al acesteia după caz, anexe la autorizația inițială;
c) se asigură respectarea prevederilor Codului civil;
d) nu se modifică condițiile de amplasament (regim de înălțime, POT, CUT, aliniament, distanțele minime față de limitele proprietății, ori aspectul construcției);
e) nu sunt periclitate rezistența și stabilitatea clădirilor învecinate;
f) se asigură respectarea prevederilor reglementărilor tehnice în domeniul securității la incendiu;
g) se asigură economia de energie.
(3) Se încadrează în prevederile alin. (2) și lucrările devenite necesare în cazuri speciale determinate de luarea în considerare a unor situații imprevizibile la faza de proiectare (ca urmare a unor decopertări, relevee de fundații etc.), care se execută la construcții existente, inclusiv la monumente istorice (cu avizul organismelor abilitate ale Ministerului Culturii și Cultelor).
(4) În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (3) responsabilitatea privind corectitudinea tehnică a soluției modificatoare aparține proiectantului, în solidar cu verificatorul/verificatorii de proiect, iar titularul autorizației are obligația de a depune (în copie) la emitentul autorizației documentațiile și/sau documentele specificate, ca martor.
Documentele vor fi depuse în două exemplare împreună cu formularul cererii completat, original și copie, urmând să fie vizate spre neschimbare și atașate documentației inițial predate, la emiterea autorizației de construire.
Eliberarea modificării autorizație de construire respectiv desființare
Solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată este invitată să depună la emitent - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC – CENTRUL RELAȚII CU PUBLICUL – SERVICIUL DE URBANISM în vederea emiterii modificării autorizație de construire respectiv desființare, o documentație cuprinzând:
- Formular tip completat de solicitant, din care să rezulte motivele pentru care dorește prelungirea valabilității autorizației, completat conform art. 19 din ORD. 839/12.10.2009 modificat și completat – Descarcă online sau în format tipărit;
- În original autorizația de construire respectiv desființare inițială;
- Copie după documentele de plată achitate la Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Miercurea-Ciuc conform HCL nr.343 din 2021 pentru prelungirea Certificatului de urbanism - se achita 5 lej pentru modificarea autorizației;
- În original Memoriul justificativ privind necesitatea modificării Autorizației de construire respectiv desființare inițială;
Pe suport de hârtie documente sus menționate pot fi depuse și ridicate, la ghișeul 5 situat la parterul Centrului de relații cu publicul. Depunerea electronică este posibilă, prin transmitere prin e-mail a documentelor solicitate semnate electronic de solicitant și scanat, la adresa de e-mail [email protected].
Bază legală
- Legea nr. 50 /1991 republicată, actualizată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 modificat și completat;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – republicat, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 3037/2020 pentru aprobarea procedurii privind notificarea prealabilă și emiterea acordului scris în cazul lucrărilor , în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (2) și (4) din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 2797/2017 privind stabilirea tipurilor de intervenții asupra monumentelor istorice, a imobilelor din zone de protecție a acestora sau din zonele protejate care afectează în mică măsură substanța istorică și/sau sunt temporare și a condițiilor în care se pot emite avize fără consultarea CNMI respectiv CZMI cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism
- Hotărârea Consiliului Local nr. 343 din 2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale în municipiul Miercurea-Ciuc pe anul 2022;
- Reglementarea fațadelor din Ansamblul urban str. Petőfi Sándor – Márton Áron (Fosta G. Coșbuc);