Határozatok
152-es számú határozat (25 November, 2005)
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit la şedinţa ordinară din 25 noiembrie 2005 ;
Având în vedere Raportul de specialitate Nr.42022/2005, al Compartimentului de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice, prin care se propune modificarea organigramei şi a statului de funcţii al aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc şi a Serviciilor subordonate, începând din 1 ianuarie 2006, respectiv 1 noiembrie 2005 ;
Avizat favorabil de comisiile:
-pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ;
-de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat ;
Ţinând cont de Avizele Nr.22344/2005, 1091/2005 respectiv 824333 /2005 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
Având în vedere prevederile articolului 68, alineat (1) litera ”ţ” din Legea administraţiei publice locale Nr.215/2001 ;
Având în vedere prevederile articolului 2 alineat (3), literele a), e), g) şi h), articolului 53 alineat (1), litera “a” , articolului 78 alineat (1), litera “a” , articolului 90, respectiv articolului 79, alineat (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;
Având în vedere prevederile articolului 33, respectiv articolului 34, alineat (1) şi anexa nr.2 din Hotărârea Guvernului nr.1209/2003, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici ;
Având în vedere prevederile articolului 42, alineat (3), respectiv articol 12, alineat (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată prin Legea nr.76/2005;
Având în vedere prevederile articolului 20 şi a articolului 6, alineat (2) din Ordonanţa Guvernului nr.9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică ;
Având în vedere articolul 14, alineat (1) din Regulamentul-cadru al Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr.1012/2005 privind promovarea în clasă a funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care în anul 2005 absolvesc o formă de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea ;
Având în vedere Hotărârea nr. 152 / 2005 privind reintegrarea Direcţiei de Asistenţă Socială în aparatul propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc;
În temeiul articolului 38 alineat (1), litera “e” şi al articolului 46 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, cu completările şi modificările ulterioare ;
HOTĂRĂŞTE :
Art.1. Începând cu data de 1 noiembrie 2005 statul de funcţii al aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc se modifică în felul următor :
- 3 funcţii publice de execuţie de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, se transformă în 3 posturi de consilier, clasa I, grad profesional principal, treapta 2 de salarizare, conform anexei nr.1 şi Avizului Nr.22344/2005 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă, începând cu data 1 ianuarie 2006, modificarea organigramei şi a statului de funcţii al aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc şi a Serviciilor publice subordonate, ca urmare a reorganizării, conform anexelor nr.1,2,3 şi 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.3. În urma reintegrării Direcţiei de asistenţă socială în aparatul propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc, personalul acesteia se transferă în interes de serviciu în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, păstrându-şi drepturile salariale şi funcţiile avute la data transferului, cu excepţia directorului executiv interimar, după cum urmează :
a) directorul executiv interimar al Direcţiei de asistenţă socială se transferă în interes de serviciu pe funcţia publică de conducere de şef serviciu cu caracter temporar până la definitivarea ocupării funcţiei prin examen sau concurs, dar nu mai mult de 6 luni, la Serviciul public de asistenţă socială nou înfiinţat din cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc;
b) un număr de 3 funcţionari publici de execuţie şi 4 funcţii publice de execuţie vacante vor fi transferaţi la serviciul nou înfiinţat în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, cu denumirea Serviciul public de asistenţă socială conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre ;
c) funcţionarul public de execuţie cu atribuţii de resurse umane va fi transferat la Compartimentul de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre ;
d) funcţionarul public de execuţie cu atribuţii contabil-financiare va fi transferat la Serviciul financiar-contabil în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre ;
e) personalul contractual va fi transferat la Serviciile publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc în cadrul Serviciului de organizare a asistenţei sociale prin unităţi speciale, conform anexei 2 la prezenta hotărâre .
Art.4. Se aprobă reorganizarea Compartimentului comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură în Biroul comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură .
Art.5. Se aprobă înfiinţarea următoarelor posturi :
a) 1 funcţie publică de conducere de şef birou, consilier, clasa I, grad profesioanl superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul Biroului comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură ;
b) 2 funcţii publice de execuţie de consilier juridic cu grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului juridic ;
c) 1 funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul Compartimentului comercial şi autorizări ;
d) 1 funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I , grad profesional debutant la Serviciul financiar-contabil ;
e) 1 post contractual de referent Tr.II, în cadrul Serviciului de secretariat tehnic .
Art.6. Se aprobă desfiinţarea postului vacant de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Serviciului financiar-contabil.
Art.7. Se aprobă transformarea nivelului şi gradului profesional ale următoarelor funcţii :
a) a unui post vacant contractual de inspector de specialitate grad II, existent în cadrul Biroului de integrare europeană şi managementul proiectelor, în inspector de specialitate grad I ;
b) a unui post contractual vacant de referent de specialitate grad II –şef serviciu la Serviciul de secretariat tehnic, în inspector de specialitate grad I A ;
Art.8. Se aprobă transformarea posturilor contractuale existente în funcţii publice de execuţie, după cum urmează :
a) a unui post contractual de referent, Tr.II, existent în cadrul Compartimentului comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură, în referent, clasa III, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare;
b) a două posturi contractuale de referent, Tr.IA, existent în cadrul Serviciului financiar-contabil, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare;
c) a unui post contractual de inspector de specialitate, Tr. IA, existent în cadrul Serviciului financiar-contabil, în consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
d) a unui post contractual vacant de inspector de specialitate, Tr.I, existent în cadrul Compartimentului de relaţii-informaţii publice şi relaţii cu asociaţiile de proprietari, în consilier, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare ;
e) a unui post contractual de referent, Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului de relaţii-informaţii publice şi relaţii cu asociaţiile de proprietari, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
f) a unui post contractual de referent, Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
g) a unui post contractual vacant de inspector de specialitate,Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului de informatică şi gestiune reţea, în consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare .
Art.9. Se aprobă modificarea gradului profesional a unor posturi, în vederea promovării funcţionarilor publici, respectiv a personalului contractual, a căror perioadă de stagiu a expirat, după cum urmează :
a) gradul profesional al postului contractual de consilier juridic debutant din cadrul Serviciului administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică, se transformă în grad profesional IV şi se mută la Compartimentul juridic ;
b) gradul profesional al funcţiei publice de execuţie de referent, clasa III, grad profesional debutant din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, se transformă în grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare ;
c) gradul profesional al funcţiei publice de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului de relaţii-informaţii publice, relaţii cu asociaţiile de proprietari, se transformă în grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare.
Art.10. Se aprobă mutarea definitivă a unor posturi, împreună cu titularii acestora, după cum urmează:
a) postul de referent Tr.III cu contract de muncă în cadrul Serviciului de secretariat tehnic se va muta la Serviciul administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică ;
b) funcţia publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Biroului investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice se va muta la Compartimentul juridic ;
c) postul de consilier juridic debutant cu contract de muncă în cadrul Serviciului administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică, se va muta la Biroul investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice;
d) postul vacant de funcţionar public de execuţie consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 3 de salarizare în cadrul Serviciului de control urban, se va muta la Serviciul impozite-taxe şi alte venituri ;
e) funcţia publică de execuţie de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului de control urban, se va muta la Serviciul urbanism şi amenajare a teritoriului;
f) funcţia publică de execuţie de referent, clasa III, grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare în cadrul Serviciului de impozite-taxe şi alte venituri, se va muta la Serviciul de control urban;
g) postul contractual vacant de referent Tr.II din cadrul Serviciului urbanism şi amenajare a teritoriului, se va muta la Serviciul de control urban şi se va transforma în funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare.
Art.11. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Miercurea-Ciuc şi Compartimentul de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc.
Art.12.Prezenta Hotărâre se înaintează :
a) Instituţiei prefectului judeţului Harghita.
Se comunică :
Direcţiei economice;
Direcţiei de asistenţă socială ;
Compartimentului de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice .
Miercurea-Ciuc 25 noiembrie 2005.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI Contrasemnează - secretar
ANDREI JEAN – ADRIAN PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA
Compartiment de gest.res. umane şi funcţiilor publice
Nr. 42022/ 2005
Raport de specialitate privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii al aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc şi a Serviciilor subordonate începând din 1 ianuarie 2006
Având în vedere prevederile articolului 38 alineat (1) litera ”e” din Legea administraţiei publice locale Nr.215/2001, Consiliul local aprobă la propunerea primarului, numărul de personal, organigrama şi statul de funcţii al aparatului propriu al Consiliului local ;
Având în vedere prevederile articol 53 alineat (1), litera “a”, articol 78 alineat (1), litera “a” , articol 90, respectiv articol 79 alineat (2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;
Având în vedere prevederile articol 33 respectiv articol 34 alineat (1) şi anexa nr.2 din Hotărârea Guvernului nr.1209/2003, privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici ;
Având în vedere prevederile articolului 42 alineat (3) respectiv articol 12 alineat (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005 aprobată prin Legea nr.76/2005;
Având în vedere prevederile articolului 20 şi a articolului 6 alineat (2) din Ordonanţa Guvernului nr.9/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică ;
Având în vedere articolul 14 alineat (1) din Regulamentul-cadru al Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr.1012/2005 privind promovarea în clasă a funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, care în anul 2005 absolvesc o formă de învăţământ superior de lungă sau de scurtă durată în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea ;
În temeiul art. 68 alineat (1) litera “ţ” şi art.46 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, cu completările şi modificările ulterioare ;
PROPUN :
- Transferarea personalului Direcţiei de asistenţă socială începând din 1 ianuarie 2006 în aparatul propriu, respectiv în serviciile publice subordonate Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc, păstrându-şi drepturile salariale şi funcţiile avute la data transferului, după cum urmează :
a)- funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice de execuţie şi un număr de 4 funcţii publice de execuţie vacante vor fi transferate la Serviciul public de asistenţă socială nou înfiinţat în cadrul aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc ;
b) directorul executiv interimar al Direcţiei de asistenţă socială se transferă în interes de serviciu pe funcţia publică de conducere de şef serviciu cu caracter temporar până la definitivarea ocupării funcţiei prin examen sau concurs, dar nu mai mult de 6 luni, la Serviciul public de asistenţă socială nou înfiinţat din cadrul aparatului propriu al Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc ;
c)-funcţionarul public de execuţie cu atribuţii de resurse umane va fi transferat la Compartimentul de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice din cadrul Primăriei M-Ciuc, unde va fi înfiinţat un post în acest sens ;
d)-funcţionarul public de execuţie de referent-contabil va fi transferat la Serviciul financiar-contabil al Primăriei M-Ciuc, unde va fi înfiinţat un post în acest sens;
e)-ceilalţi angajaţi cu contract individual de muncă din cadrul Serviciului de organizare a asistenţei sociale prin unităţi speciale al Direcţiei de asistenţă socială vor fi transferaţi la un Serviciu public înfiinţat cu aceeaşi nume în cadrul Serviciilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului M-Ciuc
2. Reorganizarea Compartimentului comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură în Birou comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură.
- Înfiinţarea următoarelor posturi
a) 1 funcţie publică de conducere de şef birou, consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare
b) 2 funcţii publice de execuţie de consilier juridic cu grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului juridic ;
c) 1 funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în cadrul Compartimentului comercial şi autorizări ;
d) 1 funcţie publică de execuţie de consilier, clasa I , grad profesional debutant la Serviciul financiar-contabil ;
e) 1 post contractual de referent Tr.II, în cadrul Serviciului de secretariat tehnic
4. Transformarea nivelului şi gradului profesional al următoarelor funcţii:
a) a unui post vacant contractual de inspector de specialitate grad II, existent în cadrul Biroului de integrare europeană şi managementul proiectelor, în inspector de specialitate grad I ;
b) a unui post contractual vacant de referent de specialitate grad II –şef serviciu la Serviciul de secretariat tehnic, în inspector de specialitate grad I A .
5. Desfiinţarea postului vacant de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare în cadrul Serviciului financiar-contabil.
6. Transformarea posturilor contractuale existente în funcţii publice de execuţie, după cum urmează :
a) a unui post contractual de referent, Tr.II, existent în cadrul Compartimentului comunitar pentru cadastru, agricultură şi silvicultură, în referent, clasa III, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare;
b) a două posturi contractuale de referent, Tr.IA, existent în cadrul Serviciului financiar-contabil, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare;
c) a unui post contractual de inspector de specialitate, Tr. IA, existent în cadrul Serviciului financiar-contabil, în consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
d) a unui post contractual vacant de inspector de specialitate, Tr.I, existent în cadrul Compartimentului relaţii-informaţii publice şi relaţii cu asociaţiile de proprietari, în consilier, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare ;
e) a unui post contractual de referent, Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului relaţii-informaţii publice şi relaţii cu asociaţiile de proprietari, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
f) a unui post contractual de referent, Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice, în referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare ;
g) a unui post contractual vacant de inspector de specialitate,Tr.IA, existent în cadrul Compartimentului de informatică şi gestiune reţea, în consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare .
7. Promovarea cu 1 ianuarie 2006 a funcţionarilor publici, respectiv personalului contractual, a căror perioadă de stagiu a expirat, după cum urmează :
a) gradul profesional al postului contractual de consilier juridic debutant din cadrul Serviciului administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică, ocupat de numita Simon Mária se transformă în grad profesional IV şi se mută la Compartimentul juridic, fiind ocupat în continuare de aceasta ;
b)gradul profesional al funcţiei publice de execuţie de referent, clasa III, grad profesional debutant din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, ocupată de numita Kanabé Gabriella, se transformă în grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare ;
c)gradul profesional al funcţiei publice de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului relaţii-informaţii publice, relaţii cu asociaţiile de proprietari, ocupată de numitul Karácsony Csaba, se transformă în grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare.
8. Mutarea definitivă a unor posturi împreună cu titularii acestora, după cum urmează :
a)numita Vargyas Mária, referent Tr.III cu contract de muncă în cadrul Serviciului de secretariat tehnic, se va muta la Serviciul administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică ;
b)numita Fehér Alexandra Karina funcţionar public de execuţie de consilier juridic, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Biroului investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice, se va muta la Compartimentul juridic ;
c)numita Erőss Tünde, consilier juridic debutant cu contract de muncă în cadrul Serviciului administraţiei publice locale, organizării alegerilor şi reformei în administraţia publică, se va muta la Biroul investiţii, evidenţa patrimoniului şi achiziţii publice ;
d)postul vacant de funcţionar public de execuţie consilier, clasa I, grad profesional superior, treapta 3 de salarizare în cadrul Serviciului de control urban, se va muta la Serviciul impozite-taxe şi alte venituri ;
e)numita Galaczi Enikő, funcţionar public de execuţie de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului de control urban, se va muta la Serviciul urbanism şi amenajare a teritoriului ;
f)numitul Kósa Szilárd, funcţionar public de execuţie de referent, clasa III, grad profesional asistent, treapta 3 de salarizare în cadrul Serviciului impozite-taxe şi alte venituri, se va muta la Serviciul de control urban ;
g)postul contractual vacant de referent Tr.II din cadrul Serviciului urbanism şi amenajare a teritoriului, se va muta la Serviciul de control urban şi se va transforma în funcţie publică de execuţie de referent, clasa III, grad profesional principal, treapta 3 de salarizare .
9. Transformarea cu data de 1 noiembrie 2005 a 3 posturi de referent, clasa III, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, în 3 posturi de consilier, clasa I, grad profesional principal, treapta 2 de salarizare ( numita Petrico Éva din cadrul Serviciului de control urban , respectiv Tiriac Rodica şi Kovács Judit din cadrul Serviciul impozite-taxe şi alte venituri), pentru promovarea persoanelor care au absolvit studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Miercurea-Ciuc, la 9.11.2005.
Compartiment de gestiune a resurselor umane şi funcţiilor publice
Anexa nr.1 la Hotărârea nr.153 /2005
Stat de funcţii al aparatului propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc
| Nr. Ctr. | Funcţia | Nivel studii | Clasa | Grad profesional
| Treaptă | ||
| De conducere | De execuţie | ||||||
| Secretar munic. | |||||||
| Serv. Adm. publice locale, organizării alegerilor şi reforma în administraţia publică 8/7/1 | |||||||
| Şef serviciu | Consilier | S | I | superior | 1 | ||
| Consilier | S | I | superior | 3 | |||
| Referent | M | III | superior | 3 | |||
| Consilier | S | I | superior | 3 | |||
| Referent | M | III | superior | 1 | |||
| Referent | M | Tr.I A | CM | ||||
| Curier | M;G | Tr.I | CM | ||||
| Referent | M | III | CM | ||||
| Compartiment juridic 6/6/0 | |||||||
| Consilier juridic | S | I | principal | 1 | |||
| Consilier juridic | S | I | principal | 1 | |||
| Consilier juridic | S | IV | CM | ||||
| Consilier juridic | S | I | debutant | ||||
| Consilier juridic | S | I | debutant | ||||
| Consilier juridic | S | I | debutant | ||||
| Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor 11/10/1 | |||||||
| Şef serviciu | Consilier | S | I | principal | 1 | ||
| Consilier | S | I | superior | 3 | |||
| Consilier juridic | S | I | principal | 3 | |||
| Consilier | S | I | debutant | ||||
| Referent | M | III | asistent | 3 | |||
| Consilier | S | I | CM | POL. | |||
| Referent de spec. | S | III | CM | POL. | |||
| Referent | M | Tr.I A | CM | ||||
| Referent | M | Tr.I A | CM | ||||
| Referent | M | Tr.I A | CM | ||||
| Referent | M | Tr.I A | CM | ||||
| Serviciul public de asistenţă socială 8/7/1 | |||||||
| Şef serviciu | Consilier | S | I | superior | 1 | ||
| Consilier | S | I | asistent | 1 | |||
| Consilier | S | I | superior | 1 | |||
| Referent | M | III | |||||