Határozatok
69-es számú határozat (27 May, 2005)
Consiliul Local Municipal, întrunit în şedinţa ordinară din 27 mai 2005;
Având în vedere Procesul – verbal al şedinţai ordinare a Consiliului Local Municipal Miercurea – Ciuc, din data de 27 mai 2005;
În temeiul prevederilor art. 56, alineatul (7) precum şi art. 46 din Legea nr. 215 / 2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare.
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 Se aprobă organizarea Comisiei de analizare şi verificare a drepturilor salariale ale personalului din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, în următoarea componenţă:
1. Benkő Alexandru - consilier
2. Hajdu Gábor - consilier
3. Bíró József - consilier
Art. 2 (1) Comisia susmenţionată va verifica până la şedinţa următoare din luna iunie 2005, următoarele :
- temeinicia acordării a sporului pentru condiţii de pericol deosebit respectiv a sporului pentru condiţii grele de muncă a personalului contractual preluat de la Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.
(2)Comisia va întocmi un Raport despre rezultatul verificării şi va înainta propuneri pentru reglementarea uniformă a salariilor din cadrul Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea - Ciuc.
Art.3 Până la întocmirea Raportului întocmit conform art. 2 ordonatorul de credite va ordonanţa doar drepturile salariale ce revin şi celorlalţi angajaţi din aparatul propriu al Consiliului Local Municipal Miercurea – Ciuc.
Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului Miercurea – Ciuc.
Art. 5 Prezenta hotărâre se va comunica :
a) Prefectului Judeţului Harghita;
b) Primarului municipiului Miercurea – Ciuc;
c) Secretarului municipiului;
d) Persoanelor interesate.
Miercurea – Ciuc, 27 mai 2005.
PREŞEDINTELE ŞEDINŢEI,
ORBÁN LÁSZLÓ
Contrasemnează - secretar,
PAIZS GYÖNGYI JULIÁNNA