ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

PRIMĂRIA OFERĂ O COLABORARE STRÂNSĂ CU OPERATORII ECONOMICI


Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc a invitat recent operatorii economici din Miercurea-Ciuc la cinci consultări. Primarul municipiului, Korodi Attila a participat la discuţii cu comercianţi mari şi mici de produse alimentare, producători industriali, reprezentanţi ai companiilor care deţin magazine în oraş, reprezentanţii Asociaţiei Economiştilor Maghiari din România, al Camerei de Comerţ şi Industrie Harghita, al Asociaţiei Întreprinzătorilor din Ciuc şi al Patronatului.

 

 

Întâlnirile au creat prospecte pentru viitoare colaborări prin care, în viitor, Primăria şi antreprenorii locali pot lucra împreună în mod regulat pentru a soluţiona problemele care apar pe parcurs, contribuind astfel la menţinerea comercianţilor mici, la dezvoltarea sistemelor logistice necesare, la dezvoltarea infrastructurii şi la atragerea investiţiilor.

„Mai multe companii interesate de producţia industrială înseamnă un număr mai mare de locuri de muncă şi mai mulţi furnizori, ceea ce aduce beneficii şi companiilor locale, astfel încât suntem parteneri în extinderea activităţilor tuturor acestor tipuri de afaceri sau în atragerea unor noi" – a subliniat primarul Korodi Attila după întâlniri.

S-a discutat şi despre comunicarea bilingvă din partea comercianţilor. În parteneriat cu Primăria studenţii din anul II al secţiei de Limba şi Literatura Română al Universităţii Sapientia vor face o evaluare în acest sens, al cărei rezultate vor fi discutate şi eventualele nereguli vor fi remediate. 

Primarul o să propună municipalităţii înfiinţarea unei mese rotunde economice şi a unui consiliu consultativ unde asociaţiile din mediul de afaceri, Camera de Comerţ şi Industrie, Primăria şi consiliul local vor discuta în mod regulat probleme care afectează economia oraşului precum şi noi metode de revitalizare a acesteia. Cu timp, rezultatele se vor prezenta prin îmbunătăţirea programelor organizate precum şi prin atragerea investiţiilor.

Pentru a asigura eficienţa cooperării şi soluţionarea rapidă a problemelor, suntem prima Primărie din regiune, care a înfiinţat un birou de dezvoltare economică, oferind profesioniştilor posibilitatea de a ajuta la schimbul de informaţii între antreprenorii locali şi Primăria Miercurea Ciuc, dezvoltând astfel economia locală.

Economia este motorul oraşului Miercurea Ciuc şi necesită sisteme care să permită un transfer rapid de informaţii între municipalitate şi antreprenori, care să menţină în viaţă comercianţii cu amănuntul şi să faciliteze relaţiile de comunicare necesare în fiecare zi.

 

28 mai 2021

[înapoi]

Ofertă de programe

IUN UNSCENE – Festivalul Universităţilor de Arte
08
SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO