ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

AU PREZENTAT PLANUL REABILITĂRII CARTIERULUI NAGY ISTVÁN


Trafic auto pe un singur sens, barieră pentru blocarea intrării conducătorilor auto nerezidenţi, zone verzi şi parcări amenajate, terenuri de joacă şi de sport – toate acestea sunt implicate în studiul de fezabilitate privind reabilitarea aleii pictor Nagy István. Cea mai frecventă întrebare a participanţilor la dezbaterea publică organizată în Casa de Cultură a Sindicatelor în data de 24 septembrie a fost legat de parcarea autovehiculelor.

După analiza detaliată a zonei studiate, firma Proiect Consulting SRL a elaborat o versiune a studiului de fezabilitate care are ca scop creşterea nivelului de trai prin excluderea punctelor de conflicte a traficului, asigurarea posibilităţii de relaxare şi de sport pentru fiecare categorie de vârstă, respectiv prin reabilitarea unor reţele de utilităţi publice.

Din punctul de vedere a circulaţiei se prevede o îmbunătăţire. Pentru autovehicule singurul punct de intrare ar fi cea dinspre blocurile de tip garsonieră, iar ieşirea ar fi pe porţiunea cea mai apropiată de biserica Milenium. Intrarea existentă pe lângă centrala termică va fi restructurat ca fundătură, deservind numai blocurile învecinate şi parcarea etajată planificată. De alungul aleii se vor amenaja 409 de locuri de parcare.

Conform studiului de fezabilitate zonele situate între blocuri (pe partea intrărilor din spate) vor fi închise cu portiţe, creând un spaţiu de relaxare, un fel de curte pentru locatari.

De asemenea vor fi puse la dispoziţie elemente de joacă şi de sport pentru copii mai mari şi pentru adulţi.

Totodată va fi reabilitată sistemul de canalizare şi de apă pluvială, respectiv sistemul de iluminat public.

Participanţii într-un număr de 20 persoane au atras atenţia asupra problemelor de parcare. Viceprimarul Szőke Domokos a detaliat: între planurile de investiţii estre inclus şi construirea unui garaj etajat.

Documentele desenate a studiului de fezabilitate sunt postate pe pagina de web a Primăriei (www.szereda.ro), şi sunt afişate la sediul Primăriei. Locuitorii au posibilitatea de a transimte observaţiile până la data de 10 octombrie 2020, personal la Primărie sau prin e-mail (marthytunde@szereda.ro).

Studiul final de fezabilitate trebuie aprobat de consiliul local, după care urmează achiziţia publică a proiectului de execuţie.

 

29 septembrie 2020

[înapoi]

Ofertă de programe

SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19
SEP FILMTETTFESZT – EDEN
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO