ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

REABILITAREA ŞCOLILOR: AU SEMNAT ÎNCĂ DOUĂ CONTRACTE


Primăria Municipiului Miercurea Ciuc a semnat astăzi, 22 iulie 2020 contractul de execuţie a reabilitării Grădiniţei „Cimbora”, precum şi a construirii atelierului Liceului Tehnologic „Kós Károly”. Cele două investiţii au o valoare aproape de 10 milioane de lei.

Primăria reşedinţei de judeţ are intenţia de a reabilita sau a construi în total 16 de clădiri de învăţământ din finanţări europene. În cazul acestor investiţii au semnat încă două contracte de execuţie.

Lucrările reabilitării Grădiniţei „Cimbora” vor fi executate de firma locală Tectum Company SA. Valoarea contractului este de 5,14 de milioane de lei şi o durată de 6 luni. Sprijinul Uniunii Europeană constă în 1,86 de milioane de lei, iar Statul Român finanţează proiectul cu 284,6 de mii de lei. Diferenţa de 3 milione de lei sunt asigurate din bugetul local. Lucrările cuprind reabilitarea termică totală a clădirii, reabilitarea reţelelor electrice, de încălzire, de apă şi canal, renovarea încăperilor, precum şi instalarea panourilor fotovoltaice.

Atelierul Liceului Tehnologic „Kós Károly” este o constrcuţie nefinalizată de ani de zile, dar finalizarea lucrărilor este sarcina firmei de construcţie bucureşteană SC Niliten Construcţii SRL. Valoarea contractului semnat este 4,59 de milioane de lei, din care sprijinul european este 1,46 de milioane de lei, iar 219,7 de mii sunt asigurate din bugetul statului. Restul de 2,95 de milioane reprezintă contribuţia bugetului local. Durata contractului este 12 luni.

[înapoi]

Ofertă de programe

SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19
SEP FILMTETTFESZT – EDEN
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO